Toți românii știu de Simona Halep, dar nu a fost prima învingătoare de mare șlem

de: Cojocaru Cristian
06 06. 2022

Slabe șanse să existe român care să nu o cunoască pe Simona Halep ca mare învingătoare de mare șlem. Pe de altă parte, cu siguranță puțini au auzit de românca ce realiza acest lucru în urmă cu câteva decenii.

Virginia Ruzici este unul dintre cei mai valoroși sportivi ai țării, iar aceasta i-a fost alături Simonei Halep ca manager, în ultimii ani. Aceasta s-a născut în data de 31 ianuarie 1955, la Câmpia Turzii, județul Cluj. A absolvit IEFS București, actuala Universitate de Educație Fizică și Sport, în anul 1979.

Unul dintre cei mai valoroşi sportivi pe care i-a avut vreodată România, dar nepopularizat proporţional cu valoarea, Virginia Ruzici i-a fost alături Simonei Halep în ultimii ani, ca manager. Deși a început să practice acest sport în orașul său natal, ulterior s-a transferat la clubul Dinamo, fiind antrenată de către Aurel Segărceanu .

În anul 1972, aceasta câștiga titlul național la senioare în proba de dublu alături de Mariana Simionescu. Unsprezece ani mai târziu câștigă titlul de campioană națională, făcând acest lucru în următoarele trei ediții consecutive. În anul 1975, aceasta devenea jucătoare profesionistă de tenis, iar trei ani mai târziu, era deja campionaă mondială la dublu, alături de Florența Mihai.

Virginia Ruzici alături de Simona Halep

Simona Halep nu este singura învingătoare de mare șlem

Virginia Ruzici era cunoscută pentru atacurile sale și loviturile puternice, fiind considerată cea mai reprezentativă jucătoare de tenis din România în perioada 1970 – 1980. Aceasta ajunge la apogeul carierei în anul 1978, atunci când a câștigat finala de la Roland Garros cu scorul de 6-2, 6-2, împotriva iugoslavei Mima Jausovec.

În același an câștiga finala la dublu de la Roland Garros alături de Mima Jausovec. Jucătoarea de tenis a reușit să mai obțină victoria la opt turnee WTA. Pe parcursul carierei sale, Virginia Ruzici a obținut 12 trofee. Dintre performanțele pe care le-a adăugat în palmares se numără și semifinala Turneului Campioanelor din 1978, disputarea finalei la dublu de la Wimbledon din 1978 și finalele la dublu mixt de la Roland Garros din anii 1978 și 1979.

Virginia Rozici i-a fost alături Simonei Halep încă de pe vemea junioratului. Cu toate acestea, jucătoarea de tenis a hotărât să înceteze colaborarea cu aceasta chiar în luna mai a acestui an. Halep a postat și un mesaj în acest sens pe pagina sa de Instagram.

„A fost o călătorie fantastică! Aș dori să îi mulțumesc Virginiei Ruzici pentru dedicarea sa continuă față de mine, nu doar ca jucătoare, ci și ca prieten apropiat. Au fost 14 ani de experiență extraordinară împreună și a fost o adevărată plăcere să lucrez cu ea. Voi prețui pentru totdeauna prietenia noastră”, posta Simona Halep, pe contul personal de Instagram.